Povestea incredibila a adolescentei de 17 ani, voluntar la SMURD! Andreea participa la misiuni de salvare si vrea sa devina medic

Publicat: 25 feb. 2018, 15:59 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Bravo ei! Andreea Danaricu are 17 ani, este eleva in clasa a XI-a, la Colegiul National ''Ecaterina Teodoroiu'' din Targu-Jiu, dar in acelasi timp este si voluntar SMURD.

De jumatate de an, adolescenta face parte din cadrul echipajului SMURD. Andreea a urmat un curs timp de o luna la Centrul Regional de Pregatire Oltenia din Craiova din cadrul ISU, unde a  invatat sa acorde primul ajutor medical, iar din luna septembrie 2017 participa la misiunile SMURD.

„Am aflat de la un prieten care a fost cu o tură înaintea mea de acest program şi mi s-a părut un lucru foarte interesant să particip la asemenea cazuri. Merg la misiuni împreună cu echipa SMURD. Am fost la diferite evenimente, de la o simplă durere de spate şi până la accidente soldate cu victime.

Nu am fost la accidente mortale. Am acordat primul ajutor victimelor şi celor care au avut nevoie de ajutor. Am măsurat glicemia, temperatura, tensiunea şi am imobilizat membrele în urma unor fracturi“, a declarat Andreea, pentru Adevarul.

Dupa ce va termina liceul, Andreea Danaricu vrea sa devina medic si din acest motiv a ales sa devina voluntar, pentru a capata experienta pentru viitoarea profesie.

„Îmi place foarte mult această activitate şi chiar sunt impresionată pe oamenii de la SMURD, pentru ceea ce fac. Vreau să dau la medicină şi prin voluntariat vreau să capăt în acest fel experienţă şi să-i ajut pe oamenii aflaţi în suferinţă. Specializarea de urgenţe este una dintre opţiunile mele“, a mai spus tanara de 17 ani.

Misiunea Andreei este una foarte dificilă, având în vedere că trebuie să participe la tot felul de misiuni la care salvatorii SMURD intervin pentru salvarea unor oameni. Ea ar trebui sa fie un exemplu pentru toti tinerii de varsta ei

„Nu credeam să sunt aşa de mulţi oameni săraci care trăiesc în condiţii inumane. Şi dacă auzeam, nu credeam că este posibil aşa ceva. Am fost la o bătrână cu piciorul amputat, care trăia în nişte condiţii greu de imaginat, fără curent electric. A avut o stare de rău şi a sunat la urgenţe. Avea şi ceva probleme de circulaţia a sângelui“, a mai adaugat Andreea.

Publicat: 25 feb. 2018, 15:59 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×